Juliu Vajda, interpret de chineza – Interviu de Alex Varzaru

Juliu Vajda, interpret de chineza: Am vorbit cu ultimul imparat chinez. Era gradinar la Gradina Botanica Interviu de Alex Varzaru – ziare.com

Juliu Vajda, unul dintre primii interpreti de chineza din Romania, poate fi gasit in furnicarul de oameni care se agita prin judecatoriile si tribunalele din Bucuresti, unde il cheama autoritatile sa traduca.

La cei 80 de ani ai sai, poate povesti cum i-a cunoscut pe Pu Yi, ultimul imparat chinez, pe vremea cand comunistii il tineau pe acesta ca gradinar la Gradina Botanica din Beijing, pe Mao si Dalai Lama, la defilarile din piata Tien An Men.

L-a intalnit si pe Petru Groza, cand a trebuit sa ceara voie sa se casatoreasca, si pe Ion Iliescu, care l-a criticat in fata studentilor ca traieste in concubinaj cu o chinezoaica. Mai aproape de zilele noastre, Juliu Vajda a fost interpret in procesele primilor chinezi care au inceput sa-si marunteasca semenii si sa-i depoziteze prin geamantane, experiente pe care le-a povestit pentru Ziare.com.

Despre cum se impletesc anecdotica, istoria mare si destinul personal, veti vedea din intamplarea povestita de Vajda, care e secui, cu prima fraza invatata de el in romana, in 1946, cand Petru Groza a venit la Cluj sa faca campanie electorala pentru noua putere comunista: “Atunci, cineva din partea comunistilor a strigat: ‘Cine voteaza cu Maniu Gyula, sa-i beleasca…!'”.

Cum ati ajuns interpret de chineza? De fapt, cum ati ajuns sa invatati limba chineza?

In ’54 am terminat liceul la Cluj. Initial am vrut sa dau la Teatru, dar un mare actor din comisia de examinare mi-a zis ca talent am, insa niciodata nu voi depasi accentul de secui. Atunci m-am dus la directoarea adjuncta careia i-am zis ca merg in armata. Ea a insistat sa fac totusi facultate. Era aproape ora 13 si m-am dus in fuga la Universitatea Bolyai.

Din pacate, nu mai era deschis decat pentru inscrieri la Agronomie. M-am inscris si am iesit al 7-lea, desi nu ma pregatisem. In ’55, decanul mi-a zis: “Pleci in cantonament la Bucuresti pentru studii in strainatate”.

Cantonamentul consta intr-un un curs intensiv de limba rusa, vizite la fabrici si munca patriotica la constructia Casei Scanteii. Cei care reuseau la examen puteau sa aleaga o tara socialista, sa mearga cu bursa. Eu am ales China si nu intamplator.

Exemplul meu de viata era un orientalist din secuime, Sandor Korosi Csoma, care la inceputul secolului 19 a vrut sa ajunga acolo de unde vin maghiarii, in provinciile chinezesti unde locuiesc uigurii si iugurii, care sunt si mai apropiati de maghiari. Bursa de la Agronomie am primit-o insa la Pekin (Beijing – n.red.).

In China am ajuns pe 25 septembrie 1955, iar la 1 octombrie am fost dusi la defilarea din Piata Tien An Men. Acolo l-am vazut de aproape pe Mao Tze Dun impreuna cu actualul Dalai Lama, care pe atunci avea si o functie politica, era vicepresedinte al Parlamentului chinez. Dupa un an, am fost repartizat la Universitatea din Hangzhou, la Facultatea de Orezarie.

Ati prins evenimente politice interesante in China?

Dupa doi ani de facultate, Mao Tse Dun a inceput o actiune de lupta contra deviationistilor de dreapta si toti colegii mei si profesorii au fost considerati deviationisti de dreapta si trimisi intr-o comuna populara, la reeducare. Ce sa fac? Sa raman singur in universitate?

Atunci, sase luni am mers cu ei in acea comuna. Tin minte ca am fost repartizat sa locuiesc in casa unui om in varsta, care fusese bogat si inca avea o casa frumoasa. Pe mine m-a pus in patul cel mai bun iar el se culca intr-un sicriu. L-am intrebat de ce. Zice: “Ma pregatesc de viata de apoi”.

Cel mai interesant era ca ultimul imparat, Pu Yi, cel care in timpul ocupatiei japoneze acceptase sa infiinteze Manciuria, fusese trimis la munca ca gradinar la Gradina Botanica din Pekin si acolo am avut prilejul sa ma intalnesc cu el si sa vorbim. Dupa 6 luni, m-a cautat la Pekin cineva de la ambasada si nu m-a gasit, ca eram cu colegii deviationisti de dreapta.

Si au trimis pe cineva sa ma aduca inapoi la universitate. Ce sa fac, ca nu mai era nimeni in Facultatea de Orezarie? Singura facultate care nu avea deviationisti de dreapta era Facultatea de Limba, Literatura si Istoria Chinei. M-am inscris la ei, ca sa continui studiile. Dupa un an, au revenit si colegii de la Orezarie, cu care continuasem cursurile prin corespondenta.

Sotia dumneavoastra e chinezoaica. Cum ati cunoscut-o?

Sotia e chinezoica, dar e nascuta in Singapore. A facut Facultatea de Orezarie, unde eram colegi de an. Ea era sefa grupei mele, acolo ne-am cunoscut. Dupa o perioada, in ’57, ne-am si casatorit. La chinezi era usor sa te casatoresti, in Romania cererea trebuia aprobata de seful statului.

In ’57, a venit in China fostul sef al UTM-ului, Virgil Trofin, sa ma convinga sa renunt. I-am zis ca imi pare rau, ca sunt casatorit in fata legii chineze, iar sotia mea este insarcinata. In vacanta, in iulie, am venit in tara, la Adunarea Studentilor care studiaza peste hotare.

Fostul ambasador in China, care fusese mecanic de locomotiva, mi-a zis sa ma duc la prezidiul Marii Adunari Nationale. M-am dus acolo, o secretara m-a intrebat ce vreau, i-am spus ca nu am primit raspuns la cererea de casatorie. Ea mi-a spus sa o scriu pe loc si a intrat cu cererea la Petru Groza. Peste cateva minute a iesit si mi-a zis ca tovarasul presedinte voia sa vorbeasca cu mine.

Petru Groza a vorbit cu mine in ungureste, ca facuse facultatea la Budapesta si stia perfect. Mi-a zis: “Hai, cat completeaza astia actele, sa vorbim despre China!”. Apoi a semnat si a pus stampila. Cu Groza m-am intalnit prima oara in Cluj, in ’46, cand eram elev la Gimnaziul Unitarian.

Era campania electorala si ne-au scos pe toti elevii la o adunare. Groza a vorbit si a venit la noi. Tot acolo am invatat prima fraza romaneasca. Cineva din partea comunistilor a strigat: “Cine voteaza cu Maniu Gyula, sa-i beleasca…!”.

Si v-ati putut casatori pana la urma?

Venisem sa particip la un congres al studentilor comunisti unde a vorbit Ion Iliescu, care era sef al studentilor pe tara. Interesant e ca Iliescu a criticat-o in primul rand pe fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej, ca se plimba cu multi barbati in hotelurile luxoase din Moscova.

Apoi a zis: “Si mai avem un caz, un student din China care traieste in concubinaj”. Atunci m-am ridicat si am spus: “Nu stiu daca cineva casatorit oficial in fata legilor din doua tari traieste in concubinaj”. Si am aratat si decretul lui Groza.

Cum o cheama pe sotia dumneavoastra? Numele inseamna ceva?

O cheama Hu Menghuan, ceea ce inseamna ‘Mediu de vis’, ‘Loc de vis’. Socrul meu a fost initial impotriva casatoriei cu mine. A zis: “Niciodata! Nu vreau ca nepotii mei sa aiba par rosu si ochii verzi!”. Chinezii initial le ziceau europenilor ‘Diavoli cu par rosu’. Acum s-au schimbat lucrurile. Le zic “Batranii straini”.

Cum ati aplicat cunostintele de orezarie in Romania?

In ’60 am terminat ambele facultati si am venit acasa si am fost repartizat la o orezarie din judetul Braila, la Cotul Lung. Am lucrat un an acolo, apoi in Ialomita.

Intre timp am inceput sa colaborez cu revista Romania, la redactia publicatiilor pentru strainatate, versiunea in limba chineza. Pana la urma, redactorul sef m-a intrebat: “Vrei sa vii la noi?”. Voiam. Asa ca din ’66 am lucrat la revista si am devenit sef de versiune, pentru limba chineza.

Ca interpret cand ati inceput?

Eram folosit ca interpret la unele congrese internationale sau de partid. Am tradus si cuvantarile lui Ceausescu in limba chineza. La ultimul congres, din ’89, am fost pus sa traduc inainte cuvantarea lui, ca a vrut sa o dea invitatilor chinezi.

Dupa politica de deschidere a Chinei, am fost cu cateva delegatii in China ca interpret, dar mai mult cu ziaristi. Intre ’83 si ’85 am mai lucrat chiar in China, la revista “China” care aparea in limba romana. Atunci am avut prilejul sa vizitez si Uiguria. In ’95 m-am pensionat.

Cum ati devenit interpret pentru procese?

Inainte de ’89 eram singurul traducator autorizat pentru judecatorii. Dar procesele erau rare, la un an-doi. Singurul proces penal unde am fost chemat era pentru un marinar chinez care a fost impuscat la Constanta.

Se plimba pe mal si a trecut intr-o zona interzisa din port, iar un soldat a tras in el. Apoi am mai tradus Codul Penal al Chinei in limba romana la cererea procuraturii generale. Ceausescu avea in plan sa faca un nou Cod Penal si i-a pus pe cei care se ocupau de asta sa traduca codurile penale din tarile socialiste.

Cand a aparut primul proces cu un chinez dupa ’89? Erau in voga chinezii in geamantane.

Am undeva un registru, parca prin ’94-’95. Primul mare proces la care am tradus eu era cu chinezii care au fost tocati. Erau trei inculpati. I-au tocat pe altii, i-au pus la WC si au tras apa. Dar erau si bucati mari, care au inceput sa iasa la cineva de la parter. Unul dintre cei trei a fost judecat de judecatoarea Dinu, care a fost arestata pentru luare de mita.

Interesant e ca dupa vreo trei ani, ea i-a dat liber iar chinezul a disparut, desi procuratura a facut recurs. Am mai fost traducator la un caz in care niste prieteni au omorat un cuplu si i-au dus in geamantane, pe langa Manastirea Cernica. Stiau ca au bani, fiindca una dintre victime era chiar fiul unui viceprimar din Shangai.

Cate cazuri ati avut in total?

In unele zile aveam chiar si 20 de cazuri, cu dosare de crima organizata. Cel mai interesant a fost unul care a durat 8 ani, din 2004, chiar la Judecatoria Sectorului 4. In 2012 abia a ajuns la Curtea de Apel. Intre timp inculpatii au cam disparut. Anul asta am avut 136 de procese. Dar anul trecut am avut 500.

Sunt multi interpreti de chineza?

Acum sunt mai multi, dar la judecatorie nu prea vin, pentru ca se plateste putin. Cei mai multi se duc la firme sau la politie. La politie obtin bani direct de la chinezi, dar la politie mie nu-mi place.

De ce?

Pentru ca nu as vrea sa fiu martor la o coruptie.

De ce coruptie?

Ha ha ha ha.

Bine, ramane asa.

Mar 6, 2018